Dimineți de decembrie îmbrăcate în întuneric,
Poleite cu galbenul rece al neoanelor oribile, vrăjmașe:
Prin omătul proaspăt îmi fac drum, prin peisajul himeric,
Sunt printre primii deșteptați de cotidienele coșmare pătimașe,

Din nou e luni, într-un decembrie infinit,
Trec pe același pod, deasupra căilor ferate,
Asfixiate de fum și aburi de vagoane deraiate:
Navetiștii zgribuliți stau în așteptare pe un peron nesfârșit.

Ne ninge - peste mine, peste ei - molcom și neîntrerupt,
Acest decembrie îndârjit ne-ngheață și prizonierul suflet,
Ce stă timorat la timona unui destin indecis, între inimă și cuget,
Ce e de ales? Pentru ce să trăiesc, pentru ce să lupt?

În vagonul de tren părăsit, în compartimentul neîncălzit,
Noi fredonam melodiile învățate pe de rost:
Notele se risipeau difuze, înghițite de opacitatea de ger al acelui provizoriu adăpost,
Ca niște foi volante, spulberate de un crivăț neîmblânzit,

Foile unui caiet de muzică. ce purtau portative mâzgălite
Cu încercări de eruperi, țășniri violente, revoltate,
Ieșiri de vreri flămânde, estompate,
Spre idealuri veșnice, nemărginite...