răsăritul trage odăile lumii
și așternuturile dezvelindu-te iubito
fluturele se stinge în bătăi de aripi umede
oceanele lunii încă se alintă
la șoldul tău somnoros
și norii mă iau înapoi ploaie spre ei prin fereastră
spre un neînțeles
și de ce nu iar...

apoi lucrurile se așează cuminți în jurul nostru
și ne privesc lucide
sensurile trăirile se liniștesc în simțurile rătăcitoare
răscolitoare
ale ființei pe care
încă o împărțim
precum roua de prea devreme
pentru mestecenii de prea târziu