iar copiii se hrănesc cu stele din calea laptelui
și cresc între două vise cu o realitate
știu asta într-un fel de netăgăduit
cum știu că am suflet cum știu că îmi cântă inima
doar unicul limbaj universal e muzica
tot universul cântă
trebuie doar să-mi deschid inima și voi primi bucuria vieții
așa cum sculptorii dezleagă materia de inerție și-i dăruiește aripi
așa cum poeții răsucesc cuvintele după cum le cântă muzele
sau cum pictorii valsează culorile prin curcubeul sinelui
într-o anume ordine dumnezeiască numită armonie
doar când o pierd acordurile devin grave
dar iată că și durerile cântă
se tânguie precum o doină cu noduri între rău și bine
chiar și munții cântă despre cum erau sub ape
despre cum se îmbracă în verde
sau despre cum le izvorăsc oceanele din pântec
și mă întreb de ce să nu cânte câmpiile
cum le suflă vântul prin spice și maci
cum și stejarii cântă cu toate cuiburile
chiar și cu toate toamnele sau doar cu promoroaca din miezul iernii
iar zarzării sunt mai mereu primii care aduc primăvara
cu acordurile din simfonia renașterii

uite că și rugăciunile le cânt
așa sunt mai aproape de armonia universală
iar geometria doar dezleagă armonia
făcându-mi posibilă înțelegerea dimensiunilor
pe când bietele mele cuvintele
încearcă așa timid să-mi cânte iubirea