umblu prin mine
ca prin muzeul național
când te oprești mai mult
asupra exponatelor care contează...
prins în arhitectura fricii
(că poate o să mă răzbun cumva)
tata aruncă schițe de portret
busturi goale mucegai colorat...

lasă tată va trece și asta
toate bolile trec
unele cu medicamente
altele cu puțină moarte
luată pe inima goală...

de la sud mama tace
ea se pricepe cel mai bine
să deseneze pe ape
soldați dezertori...

lasă mamă medaliile nu țin de foame
în gâtul trompetei e atâta frig
atâta singurătate
în bilele sonore sparte de aer...

dar cel mai mult zăbovesc
lângă tabloul tău
vin în zori puiul meu
cu felinarul sufletului aprins
ți se vede prin sticlă
zâmbetul
cum coase el mirări...