oceanele din călimări
și-au pierdut răsuflarea
iar eu simt că mi-au rămas prieteni
doar aceia ce nu-mi mai știu numele

lumina nu mai încape în măduva zilei
și uite printre aceste rânduri
se strecoară eclipse grăbite
genunchii mei ajung să fie niște insule
pe care se odihnesc secetele

iubita mea m-a rugat
să mai adaug câteva ere
de-a curmezișul rostirii

căci cuvântului care a fost la început
acelui cuvânt
i-au ruginit vocalale
abia se mai întruchipează între mine și mâine
ca un înger fără aripi
ca o carte fără coperți