Îmi chem umbra
rătăcind
prin ochii
celor ce văd irealul
cocoțat pe piedestalul realității
pentru a-mi bandaja
lumina traumatizată
de vântul
învelit în coajă de atomi

La umbra umbrei
se odihnește un axon
ce are suflet de neuron
din copacul
cu ramificații
în sufletul
ce s-a prelins din corp
în realul invizibil
a căzut o monadă
am luat-o
și am sculptat din ea
efigia supraviețuirii
pe care am vândut-o celorlalți

Fiecare în parte este cel mai bun om
însă în mod diferit.

***

Corbii
se hrănesc cu nefiind
pe când îngerii
se hrănesc cu lumină

O deziluzie cocotă
flirtează cu un domn ideal
hirsut și miop
o vede deformată
când ea este frumoasă ca o iluzie
și îi întoarce spatele
de furie
îi sparge oglinda
în care irizează falansterul
construit din utopii

Nu mai discut cu mine însumi
de când alter-ego-ul
mi-a spus că toate poeziile sunt ale lui
și că eu nu am niciun merit și nicio vocație
talentul meu stă doar în filozofia supraviețuirii
iar cuvintele proprii sunt puse de el
pe limba care face traduceri
instantaneu din limba lui în limba mea
l-am închis în sfera sinelui
să-și creeze propria lume
i-am oferit ca materie primă
o mie de monade crescute de mine în suflet.