amintirea aceea trebuia să rămână acolo ca un soldat în armata de teracotă
nimeni niciodată nu ar fi trebuit să conducă lumina spre el
să-i distrugă culorile feței

s-a întâmplat altfel
unii scriu tot felul de tâmpenii pe wall-uri
de exemplu că totul se întâmplă cu rost
ce rost avea să-i găsesc telefonul pe net căutând lanțuri Gall?
să aflu că el a turnat acea rachetă de tenis din aluminiul
pistoanelor unui tractor aruncat la fier vechi
aveam părul cârlionțat pe atunci
nu-mi mai plăcea alergatul porumbeilor cu tricicleta
lumina-mi trăgea umbra spre focul de sub creuzet
dinspre salcâmi se auzea mondial/ iubire bibelou de porțelan
Hephaistos o așeza-n rame presând nisipul cuarțos de la exterior spre interior
ultimele picături de metal alb au căzut din ciocul de faianță al vasului
le-am cules din praf și l-am rugat să-mi dea găuri pentru o amuletă.
─ mai târziu..! mi-a zis
─ mai târziu...

de atunci nu a mai existat apus sau răsărit
doar o mișcare bezmetică a soarelui bolnav de cataractă