Câteodată sunt piatra dimineții…
mărșăluind prin deșert rostești rugăciuni
somnambulic
și-mi rotunjești colțurile.
Cu migală,mă strângi în palmă bob cu bob
și mă ascunzi temeinic în clepsydra
amiezilor toride.
Spre seară,
când dunele-ngheață și oaza-i himeră
din marșul haotic te-ntorci
ca un orb
sub cerul nopților albastre
și cauți piatra prefăcută-n colb…