expirația speciei usucă
pendulul gonește spre un zero perfect
omenirea asistă apatică
la un crepuscul fad
dezrădăcinarea își trimite profeții la toate orgiile
cheta adună în buzunarele emoției
doar niște firfirici
ce să achiți în abatoarele cărnii
datoria cezarului sau a părintelui nenumit
(din prea multe măști închinat unghia de infinit nu-mi dă ojă
și nu străluce în geană)
nimeni nu țipă fără să aibă deșertul în limbă
doar pe aer se dă semnătură
duhul ceții
a răpit amprentele
pentru perfecta linie melodică au fost transplantate
fețele morților
simpla navigare prin trupuri nu agață nici un dragon
în stringuri
amorul hirsut iese din încleștare
pe cioburi de piatră
asmatică vreme
mumificarea este lozinca sub care atomii
înnoadă genunchii
de soarele prins cu lasoul cui să spui
fără scrumire

pagina astringentă a sinucigașilor înghite bucăți de lume
cuvântul mestecă știrb
ultima silabă

poate doar un cutremur de iarbă
un cutremur