am zis să nu mă mai las purtată
pe valul acesta cu unduiri șerpești
să nu închid ochii pentru că
frica de care fug de-o vreme încoace
sălășluiește pe umerii mei
ca un șal de frunze moarte a căror foșnire
spune povestea mea în mii și mii de feluri
în care nu mă regăsesc
nu am loc la nici o masă așternută pentru cină
nici o femeie nu este maica blândă cu ochii mierii
care m-ar fi putut zămisli și mi-ar fi putut
încuviița bunele și mai ales
relele

ochii mei sunt două hărți vechi
una este cea binecunoscută
în care sunt, eram și îmi doresc să fiu cu voi
o neprimită la festinul vremurilor amare
în care zeii se vând pe mărunțiș
iar dragostea își linge rănile prin șanțuri
aruncată de colo-colo
ascunsă ca o boală venerică

altă hartă e asemenea unui ac înfipt în ochiul meu
o simt și o accept pentru că
nu îndrăznesc să renunț la ea
este tot ceea ce aș fi putut să dăruiesc
și nu mi-a fost primit
toate ușile unde am bătut și zgomotul
dinăuntru m-a împiedicat să mă fac auzită
toate ferestrele pe care am privit plecările voastre
fără să știu că muream în modul cel mai trist
cu putință
înecată în oceanul acela de amintiri, cântece de leagăn
mirosuri de mere coapte și legăminte

de dragostea asta nu pot și nu vreau să scap