O liniște de doliu
În camera de oaspeți -
Unde stau de veghe
Suflete sihastre,
Sordidele amoruri.

Ce liniște de doliu...
Cînd rămîn iar singur
Mereu cărînd în spinare
Zbuciumurile unei fiare.

O liniște de doliu,
Cînd lacrima ce tace
Năvălește în potop
Și-ncepe crud a zace.

M-atinge liniștea de doliu
Cînd buzele pierd sevă
Rușinîndu-se de dor
Se strîng aprig, și mor.

Și-ncepe liniștea de doliu
Cînd luna mă apasă
Iar lumina ei
Abia mai intră-n casă.

Multă liniște de doliu...
În privirile deșarte
Unde zac cuminți,
De ani de-a rîndul
Iluzii sufocante.

În liniștea de doliu
Plînsul curge cald și-amar.
Doar în surdină - gînduri
Se mai scald printre rînduri.

O liniște de doliu...
Ce nu întreabă de patimi,
Ori cînd va lua sfîrșit
Prozodia unei lacrimi.

Admir liniștea de doliu
Care aclamă morții
Cînd cîntul ei cel palid
Bate la ușa sorții.

Rog liniștea de doliu
Să nu prefere cuvîntarea!
Dar să se-așeze în adîncuri
Șoptind încet mărețe mituri.

Și iară liniștea de doliu...
Cînd nu cutezi a răsufla
Peste mantia de țărînă
Care cuprinde orice rîvnă.

Prin întunericul de doliu,
În camera de oaspeți -
Două amuțiri de-a pururi...
Gînd în gînd dar mînă-n mînă,
Cîntă liniștea deplină.