el tace
ca orele despletite de frustrări
cuvintele îi zboară spre sine însuși
într-o mișcare browniană necontrolată
mi-e dor de gustul vorbelor nefardate
de zilele acelea înnoptate în carnea mea
/stilet perfid/

va mai tăcea la masa de sculptat
iubiri anorexice ?
îmi beau pastila de multiplicat silabe
cu iarba unde șerpii își târăsc limbile bifurcate
inelarul strivit de malaxor îți face un semn palid
să nu taci între oameni cumsecade
binele se țipă la difuzor
răul se vinde pe sub mână miroase a cauciuc ars

zgomotul mulțimii înmulțește pietrele
cu care se aruncă în câini
singurătatea /vârcolac însetat/ latră la lună
nu știi când îți mușcă limba
maternă și te trezești universal în
arta tăcerii canonizat pentru moartea
sunetelor în strană