la masa mea se așezase moartea cu nonșalanță
fără să-mi ceară permisiunea
picior peste picior în genul marlene dietrich
de sub pălăria cu voaletă buzele cărnoase
zâmbeau malițios printre rotocoale de fum
respirau din viața mea incertă
între degete înmănușate ținea un portțigaret
din fildeșul încrustat cu toate speranțele mele

cât de străine mă priveau acele stele sub formă de cruce
între jumătatea mea de viață
și sfertul de timp ce-aș fi dorit să-mi rămână
pasăre speriată inima mea tremura în căușul lui Dumnezeu
așteptam să mă poposescă să mă hrăneascä cu dragostea sa

acum îmi primenesc toate cele patru odăi
să vă întâmpin luminată alinătoare
de pe vechile obișnuințe îmi dezbrac mantoul
din valiza fermecată risipesc toate minunile

Dumnezeu în halat alb m-a dăruit cu o umbrelă în inimă
vei putea oricând s-o deschizi dacă vei obosi
mi-a spus cu lumină în cuvinte prea grele prea clare
așteaptă doar vântul de sud-est ce suspină
printre artere din vise și vei fi
ceea ce ți-ai dorit cel mai mult