Dacă mergeam pe malul apei peștii nu mai veneau, malul meu erai tu, iar tu nu erai
Dacă deschideam o carte foile se albeau, toate poveștile duceau la tine ca niște trenuri deraiate, iar tu nu erai
Dacă mă priveam în oglindă oglinda se mătuia, ochii mei erau la tine, iar tu nu erai
Dacă aprindeam becurile întunericul se muta în pieptul meu și țipa ca un nou-născut, lumina mea erai tu, iar tu nu erai
Dacă trăgeam draperiile soarele nu răzbătea, se lovea de coaste, ricoșa și pleca
Dragostea mea e un strigăt în pădure, îmi ciobește tălpile, fără să-i pese că trupul
Se sfărâmă ca un bulgăre uscat de pământ
Dacă deschideam palmele liniile dispăreau, viața mea dispărea, viața mea era la tine, iar tu nu erai
Îți auzeam doar respirația când puneam capul pe pernă, undeva foarte departe, îți auzeam inima
Care bătea ca o liniște, ca o liniște soră cu moartea și apoi adormeam, cumva mângâiată, cumva sfințită
Dimineața ieșeam din tine ca o icoană dintr-un lemn secular