"Luatu-s-au strigele
Și scorpiile, "
(Descântec popular)

la marginea lumii răsfrânt peste miriști peste brazde un curcubeu stingher
lacrimile transformându-se tăcut în vin de împărtășanie
și fecioara cu ochi de aur albăstrit văluriți se frânge nălucă
pomul crește-n scorbura verde cleștar și iluminează feeric cu luna înfiptă
în tâmpla umbroasă și parcă nici nu mai este pom poate este o stare de dor
cheamă-mă în alb iar tropotul cailor sparge liniștea coamele lor flăcări, auzi?
vin străzile buluc cu gleznele strivite de tramvaie verzi ce scrâșnet de fier ronțăit
câtă neliniște în ploile de mai și cum se rostogolesc ele peste șine peste vămi
și câtă uitare prăvălită din cer dor oasele și se albesc sub raza lunii în pătrar
din ceață răzbate câmpia ca o locomotivă roasă de cer câtă rugină se-nfige în carne
ca un cui străveziu tragic un scrânciob de iarbă împletită presare ninsori
de flori carul de foc de purpură sfântă și un diavol șchiop omul străjer
mecanicul magic cu al lui coif de fier peste miriști peste brazde ca un gând stingher
îți dezvelesc carnea sfios până la taină și te frâng iubire din altă lume și plângi