În lunile de tăcere, știi bine
că noi am vorbit,
tu la un capăt, eu la altul, al lumii.


Eu întindeam mâna de pe inima ta.
Tu întindeai mâna de pe inima mea.


Ești pe undeva, te simt. Te simt
umblând ca moartea, tăcut, pe pământ.
(Pământul acesta rotund și cam mic, în care dragostea noastră groaznic de mare și de flămândă
vai, vouă, n-a încăput.) Odată și-odată
ne vom atinge iarăși degetul mic,

fie și din greșeală, mai ales din greșeală
pentru că noi, mai mult decât dragostea, noi avem un destin
cu firul întins, pe strada cu vechituri, a celebrilor anticari Zwiebel și Kupperman.

- Mă scuzați, doamnă, poate voi spune
căutam pe cineva, să-i fac un copil.

Tu să te-nclini, cu o dicție perfectă:
- Sunteți un bărbat norocos, domnul meu. Tocmai v-a cumpărat
ultima carte din colțul acela, cu
terasa plină cu flori de gutui,
sub care studenții aceia frumoși încet se sărută pe
mâini.