o zi în care orele s-au lungit de parcă erau din gumă
toți pomii din cismigiu ningeau
ne transformau în bătrâni mult prea devreme
știam că ținându-te de mână nu pot să mor
mai ales că am dansat ca doi copii foarte cuminți
atunci.

ne-am ținut în brațe până am devenit ușori
până am lăsat în urmă orașul și ne-am înălțat mai sus decât dumnezeu
pe întuneric am simțit ochii tăi cum mă radiografiau
și nu-mi era teamă
vezi tu. that s not some fucking poetry.

poezia e când mergi în tramvai și cu fruntea lipită de geam
plângi până tremură copilul unei străine
poezia e când fumezi pe ascuns și îți tușește inima de dor
poezia e când toți bărbații au buzele altuia
când telefoanele zac închise zile întregi
pentru că oricum nimic nu mai contează
poezia e când am impresia că mă dezintegrez că în stația de autobuz devin translucidă
și oamenii mă vor înțelege
poezia e când port doar negru și-mi spun că astfel dau de pomană iubirii noastre
ce nu s-a născut decât într-un vis
din care m-am trezit ca să mai cad puțin.