vine o clipă și mă smulge din trup
mă gonește prin degete pe urmele inimii
ciugulindu-mi ochii până când lumina
se oprește descheiată de simțuri
la ora exactă a păcatului

încolăcit pe axul umbrei mă întreb
de ce puiului de șarpe îi e frică de mine
cum dor ne-spusele de taină ale mortului vise
cât de firesc e să dormi somnul unui izvor
sculptând amintiri în zâmbetul înghețat
al prietenului ce-și bea vinul printre omizi

cred că Dumnezeu e un perete de sare
pe care-l pot linge între amintirea
nașterii și o femeie care așteaptă încă
să mă potrivească vieții
în lungi așteptări cu masa întinsă
cotrobăind prin vintrele lumii
deasupra unui morman de oase timpul
reinventează-n cascade nebunia zugravului
îmbrățișându-și cu patimă zidul pictat

undeva soarele asfințește șoptind psalmi
întru așteptarea sfârșitului
sătul de lumina de felinar a trupului
mă întreb cât de departe-mi e sufletul
ori cât de adânc își afundă soarta mâna în carne
pentru a mă chema dincolo