După succesul așa mare
La Europarlamentare,
Crin Antonescu, supărat,
Se poartă precum un turbat:
Este schimonosit de ură,
Se-agită, țipă și-i înjură
Pe foștii aliați cu care
A fost doi ani la guvernare...
Dar el, nicio vină n-are?
De ce atunci, mai ieri, râdea
Tot timpul și se tot pupa
Cu PSD-iștii și jura
Că nimeni nu-l va despărți
De ei, cât timp va mai trăi?
Și tot ieri, ex-șeful PNL
Se tăia-n săbii cu PDL
Pe care îi calomnia
Și-n gura mare-l acuza
Pe un ton aspru, vehement:
Tot timpul cât a guvernat
S-a ținut numai de furat.
Acum însă, PDL-ul
E frate cu PNL-ul,
Își strâng mâna, se sărută
Se bat reciproc pe burtă
Și-mpreună pun la cale
O alianță cu care
S-ajungă la guvernare.
Azi, PSD e hoțul care
Duce țara la pierzare.
Așa fiind, o întrebare,
Se pune, năucitoare:
Domnule Crin, tu, om cinstit,
Când ai mințit? Când n-ai mințit?
Răspunsul însă, e ușor
Și la-ndemână tuturor:
Deși se crede om cu har,
Este doar un duplicitar
Plin de ifose, încuiat.
Dar asta, vai, cât l-a costat:
Dintr-un prezidențiabil,
A ajuns indezirabil...

O șansă, dacă e ratată,
Nu se repetă. Niciodată.

(Versuri inedite)