se rupe-n paișpe zilei că-ntre vii
morala roade viței rădăcina
și o codană-a leșinat sub bozii
pe ale căror frunze se usucă sperma
firesc cum găinațul porumbeilor pe trepte
de instituții surde oarbe deseori vrăjmașe

adie vântul și dinspre oraș aduce
o mână de baloane umplute cu heliu
de sforile înmănuncheate un glumeț
biblia a atârnat-o drept nacelă

mă podidește-un râs cu gust de sânge
la gândul câți pe ea se jură
să povesteasc-un adevăr pe care numai tatăl
ce ne educă-n lipsă îl cunoaște

deși amiază umbra lor produce întuneric
mă umple de emoția privirii
are o geometrie de paing
decapitat ce încă vântură incoerent
dorința de-a fugi în opt picioare

***

habar nu am de când zac prăbușit în canapea
în locul știrilor e-un film cu unul kane
dinspre stomac parcă ar vrea să fugă-n lume
cafeaua berea fierea dracu’ știe ce
în minte obsedant revine vocea mamei:
mai bine te făceam căcat la gard!