Ca și-un balaur care scuipă foc,
Cu nări de fier, pe șine paralele,
Aburul a urnit din loc în loc
Locomotiva tinereții mele

Ce pufăia prin gară așteptând
Să urce călătorii în vagoane
Ca să țâșnească iarăși șuierând
Până la următoarele peroane

Străbătea lunci și văi nestingherită
Precum un iureș de nestăvilit
Pe care lumea îl privea uimită
Și se-ntreba de unde-a răsărit

Era ca șarpele unduitor
Ea și vagoanele înșiruite
Care-alergau în ritm amețitor
Pe lângă locurile-nțepenite

Și părea că scrutează viitorul
Pe drumurile ei, întortocheate,
În care eu mi-am pus gândul și dorul
Ca să mă ducă trenul mai departe

Numai că, ajungând în altă gară,
Trenului i-au schimbat locomotiva
Și celei ce era odinioară
I-au mâncat altele de-atunci coliva