sunt așa de speriat
încât statuile își deschid rănile să-mi ascundă celebritatea
un fel de electricitate cu unghii
pentru care am oprit
mersul apelor

domnilor nu vedeți cum îmi albește
de spaimă
pistolul de lângă tâmplă

nu pot să mă conjug cu toate fenomenele naturii
trec pe lângă mine
în rochii de sticlă
să le pot admira diferența de potențial

dar esența

poate poate
pipăind împrejurul acesta mai bolnav decât
mingea lui fobos
goi
ochii vor vorbi printre dinți
despre cei care și-au consumat fricile
și gustul