Prin valea unde liniștea-i deplină
Se scurge-n matca sa neobosit
Șuvoi de apă rece, cristalină,
Șopotind lângă malul adormit

Îl străjuiește, pe versanți , pădurea
Cu verdele de-acum odihnitor,
Ce n-a văzut în preajma ei securea,
Umbrindu-i calea oblăduitor

Și-l înfrânează coturile multe
Pe-al căror prund adesea nisipos
Se zbenguie și păstrăvii de munte
Ce-înoată în apa lui vertiginos

Iar de pornești la pas pe-această vale
Toate îți par să fie neclintite
Doar uneori îți iese brusc în cale
Vreo ciută cu urechile ciulite

Ce-a coborât să bea din apa rece
Care le-adapă pe viețuitoare
Și-apoi sătulă de la râu să plece
În lumea ei mereu liniștitoare

În care freamătul și fâsâitul
Sunt sunetele de sperietură
Care-i provoacă ciutei behăitul
Dar și motivul de alergătură

Până-o s-atingă liniștea deplină
Pe culmile din care se coboară
Și-n care zburdă, până-o să revină
Iarăși la râu, sfioasa căprioară