cauți un cer docil
să-i storci ultimul strop de albastru
scuturi ziua de colbul gestului stereotip
și una câte una aștepți muzele la strungă -
oi buimace irosindu-și albul pe aceste coli de hârtie
pe care nimeni nu-l va băga în seamă
oricare nimeni ar vrea doar pata de cerneală crezută poem
de unde să știe că poemele sunt
copiii de suflet ai unui paria înfumurat și ingrat...