să ai o casă la țară cum avea alecsandri la mircești să-ți cânte greierii
noaptea și cocoșii în zori de zi să lenevești pe caniculă în camera de la
stradă ce binecuvântare să te cuprindă în sfârșit liniștea și visarea să te
legene ca-ntr-un hamac iar strada să fie pustie cum e acum când pașii

trecătorilor nu se mai aud poate doar în memorie precum ropotele cailor
de altădată sau zgomotul tractoarelor de mai ieri să nu treacă nimeni pe
stradă nici bărbați la semănat nici femei la cules să nu treacă nici timpul
să-ți imaginezi că tot ce-ți imaginezi există deja precum aceste cuvinte

în care s-a liniștit toată neliniștea lumii din care s-a ivit un nou început
să vină în cele din urmă ploaia să vină cu tunete și fulgere și rupere de
nori cu fete dansând goale în ploaie cu șiroaie de ape în jur ce bucurie
ce descărcare într-un weekend de vară la țară într-o țară de deasupra

de țări de oceane de râuri de mări și mai departe unde doar imaginația
ta fabulează creează între hotarele unui mare și unic și liniștitor adevăr