seara
obișnuiesc să beau
câte-un strop
din urma pașilor tăi mici
uitați la poarta sufletului meu
ca într-un joc fără sfârșit
când alfa se naște din omega
și moare pentru a răsări în zori

uneori
sunt atât de beat
și uit poarta deschisă
sperând să te rătăcești
prin labirintul construit pentru pasul tău mic
de o inimă prea tânără să nu te vrea
prea bătrână să te piardă

sunt zile
când simt o clepsidră
cu aripi albastre
cum crește în golful din piept
și fiecare secundă
care se naște
purtând în palmă numele tău