simt tot mai aproape gustul laptelui care țâșnește ca o arteziană
din futurista piață arras
aranjată să doară din tot sufletul chiar în centrul orașului
construit din carne pe scheletul meu

și cu toate astea
ai cuvântul meu doamnă
că nu voi sparge nimic din ceea ce se vede
nu voi bea până la capăt nicio sticlă de singurătate
doar că pur și simplu
am să vin în fiecare seară să îți privesc laptele
țâșnind prin acel sfârc metalic
orientat spre după-amiază ca un imens
nimic