marea strânge oamenii în brațe ca pe niște
buchete de flori parcă s-ar cununa cu soarele de față nisipul un desfășurător
pe care gândurile mele se așază
trup lângă trup
doi pescăruși în direcția dragostei rotesc norii

dintr-o nevoie de forțele de priceperea de curajul pe care le-ai dobânit
fără să mă întrebe dacă vreau să te las
nu se înduioșează când sirena plecării mă sfâșie
pe uscat sunt în siguranță degeaba când te știu cu alta
ca ea

timpul fericirii prin clepsidră dacă-l întorci oare ce mai curge
prin el mă strecor și eu când nu ești lângă mine
ca o foiță de aur

astăzi cabina salvamarului de pustie mă cheamă să
scrutez depărtarea mohorâtă îmi pare
o inimă
matelotul poeziei mele fără tine marea
din suflet nu ar mai avea niciun rost