din două în două ore
mă trezesc
apoi din patru în patru
nu respect niciodată
imparitatea
deși insomnii îndelungi
îmi sfârtecă noaptea

dorul de tine
ah lipsa aceea
pentru care nu s-a inventat încă remediu
o resimt și acum
ca și atunci când
ușa se închidea în urma ta
pleoapa cădea grea peste gânduri
cortină de oțel peste geamul opac
al inimii

e șase
noaptea își lipește umărul gol
de fereastra zorilor
cocoșii au cântat demult
pesemne într-o altă dimineață
pe altă planetă
aici doar ceasul țârâie
ca un greier
fără vlagă
iubesc paritatea timpului
numai atunci când îl împart cu tine

arunc în troler
câteva vise șifonate
cel din dantelă verde smarald
o să-l îmbrac
în prima noastră noapte
sau în ultima

n-am fost nicicând la modă
încă mai cred că detaliile
fac diferența
între real și ireal
dar negrul mă face să fiu senzuală
feminină
perechea ta
lipsă