am aruncat cu pietrele-n tăcere
și țipetele mi se înfingeau în zid
apoi am început să-i ling rănile în ascuns
și i-am simțit respirația ca unui trup viu

de câte ori își întorcea fața spre mine
îmi murea câte-un gând de singurătate

i-am intrat în odaie...
părea mai mare pe dinăuntru

la ieșire mi-am îngropat țipătul sub prag
și mi-am zidit în suflet așteptarea

orele atârnate de stele ca niște globuri
au început să coboare și zilele se țineau după mine
cerul a început să se surpe
în mine reîncepe rotația: stea - moarte - izvor