De câte ori se naște o secundă,
Pe portativul timpului tăcut,
Mi-aruncă orizontul umbră,
Tot mai aproape și tot mai deslușit.

Iubite atâtea anotimpuri,
Ne-au întristat și ne-au înveselit,
Iar amintirile-mi par fluturi,
Și-s prinse-n boabe de nisip.

De câte ori privesc în urmă,
Prezentul nu se-ascunde în trecut,
Și mâine nu știu dacă mă mai ții de mâna,
Pe același drum, spre același orizont.