În infinitul fără de hotare
Unde exist dar nu însemn nimic
Imensitatea este atât de mare
Încât sunt mai puțin decât un pic

Iar existența mea e limitată
De timpul care-mi este alocat
În era asta binecuvântată
De Dumnezeul care m-a creat

Ce mi-a dat graiul ca să pot rosti
Și inima din piept ca să zvâcnească
Pe lumea asta cât voi mai trăi
Ca dragostea să mă călăuzească

Și mi-a dat sufletul ca să vibreze
În Universul care mă-nconjoară
Cu energii ca să mă propulseze
Peste obstacole ce mă-mpresoară

Dar a uitat să-mi dea aripi să zbor
Ca să-nsoțesc noianele se vise
Care se duc cu dorul călător
Prin locuri care nu pot fi descrise