m-am născut din imaginația lumii moarte
ca să pot fi un moștenitor al misterului
și al necunoscutului.
să pot fi fericit doar atunci când suferința îmi domină existența.
să mi se spulbere trupul în fiecare zi
și mintea mea să-l adune iar și iar.

sunt acuzat pe nedrept pentru simplul fapt că exist;
mă acuză conștiința.
pentru că nu sunt în stare să-mi sugrum gândurile
să le aduc la tăcere,
să-mi tacă vorbe
iar eu să le ascult fericit.

am încetat să mai visez,
hidratându-mi sufletul cu apa tulbure a realității.
șarpele cu venin de fericire mi-a mușcat inima
iar inima mea a început să bată în ciuda tristeții.
mi s-a stins lumina ochilor,
iar mintea mea în stare de ebrietate
a încetat să mai clădească stări agonizante
și am rămas doar eu
și miliarde de entități pustii,
privind fiecare în golul celuilalt.

mi se urcă frecvența terorii la cap
și simt cum se moare în jurul meu;
ce moarte curată.
atunci când mori nu mai ai cum să gândești,
de aia unii morți sunt preafericiți.