Peticit cu câțiva nori
Cerul cel mereu albastru
Ni se-arată iar în zori
Luminat de-același astru

Semn că ziua care vine
Iar ne-ndeamnă să visăm
Pe alei de galben pline
Pe unde ne tot plimbăm

Contemplând toamna târzie
Cu miresme de gutui
Și cu haina-i cenușie
De pe culmea dealului

Așteptând înfricoșați
Să muște gerul din ape
Și din pomii despuiați
Până pietrele-or să crape