pe stradă
chiar sub geamul meu
niște pași
nu-și găsesc traiectoriile dincolo de borduri
se aud din când în când sirene –
de parcă am trăi în adâncurile mării

o voce de bărbat spune
telefonului mobil
toate chestiunile pe care
nu ar avea curajul
face to face
ascultându-l oarecum involuntar
aÈ™ putea scrie o epopee
saga unei familii cu prea mulți pantofi
bărbătești
dintre care
majoritatea de stângul

profesoara de pian i-a rupt
ața fiului de paisprezece ani
soția stă mai mult pe la congrese
în marile capitale ale lumii
femeia de serviciu l-a înșelat pe grădinar
chiar în patul stăpânului casei (al vocii)
cu un porta-pizza
fiicei de șaisprezece îi întârzie ciclul
de peste nouă săptămâni
cutia poștală vomită somațiile
recuperatorilor de credite

un pantof s-a dezlipit / vocea nu

un pic de romantism
se poate stoarce din orice

ies cu o tavă, o cafea și zahăr brun cubic
un pahar mare cu apă
și o așez pe capota mașinii apoi intru
la fel de discret
înapoi sub geam

aud cum soarbe din pahar și continuă
societatea unde este acționar majoritar a început
să-i ceară socoteli
secretara este curtată de patronul de la concurență
aseară a ieșit cu ăla și astăzi dimineață și-a lăsat demisia
fix pe colțul (acela intim) al biroului
sesizez câteva ticuri de vorbire: mereu și acum
s-a îndepărtat ori a coborât vocea
am mai ajuns la mine doar ceva despre al doilea infarct
apoi iarăși aproape
s-a îndrăgostit de fata cu violoncel de la etajul doi
îl cred (știu eu de ce)
dar nu-și găsește modul să-i spună
fata cu violoncel iese mereu (v-am spus doar că e un tic)
cu alt bărbat
i s-a epuizat bateria la telefonul mobil
îl strecoară în buzunar și
cu tâmplele lipite de stâlpul felinarului
își ridică un pantof (dreptul)
are un motiv anume să joace azi la loterie
călcase-n noroc, Roma este inundată
în astfel de noroace

dintr-odată aud doar sirenele apoi nimic
ies iarăși

cafeaua este intactă, doar zahărul
a dispărut

nu v-am povestit despre cine cred că
era interlocutorul
probabil știe că scriu și
presupune că s-ar putea salva dacă
am împărți
drepturile de autor

nu știe că astfel nu-i va ajunge nici
de șireturi
la mulții pantofi de bărbat (majoritatea de stângul)
din casa lui

a plecat
cu paharul meu

mereu acum (fir-ar, ticurile de vorbire se transmit!)
caut motivațiile să scriu sau să nu scriu
o saga a unei familii dependente
de telefonul mobil

cafeaua, firește, e prea
rece

mă descalț când
tocmai mă sună È™efu’
am câteva pizza de dus
la domiciliu
când nu scriu asta fac
lui (șefului) nu i-am spus