Ea era prințesa scăldată-n laptele lunii
cu călcâiele aprinse după trupuri lucrate
în ținuturi exotice unde cafeaua fericirii
se-ncearcă-n serile cu arome seducătoare.

Nopțile de extaz își topesc unghiurile-n apele calde,
ea era femeia ce se depășește pe sine
și dorește să-nfrunte destinul.

Pasul ei era strălucitor,
aburu-i atât de scump expus vederii
își lăsa singurătatea să fugă-n lume,
a crezut că n-o să se mai întoarcă.

Dar totul se schimbă, porți aurite la orizont nu sunt,
vin nori de plumb neastâmpărați,
ce ploi vor urma și cine se va plimba fără umbrelă
pe liniile ondulate ale vremii?

Ea, prințesa cu pielea subțire,
mai frumoasă ca cerul prin mine trecea
luminoasă ca steaua ciobanului.