aici sunt umbre care știu să tacă atât de intens,
aștepți un animal diform și electric, gata să devasteze
toată singurătatea

zilele-ți sunt amfore lipsite de brațe, cauți un punct de sprijin,
nu-l găsești,
vorbești cu cel ce-ți rânjește din luciul oglinzii, nu are habar cine ești,
mă, hai să vedem ce ascunde fiecare pe dedesubt,
în întuneric,
în întuneric,
acum când s-au inventat substanțe de contrast care pot măsura urletul

e nevoie de timp, dumnezeule,
tot repeți, e nevoie de timp,
numără tu ca și când ți-ar fi frică,
stai cu genunchii la gură,
muști cu poftă din pumni,
ehei, o tristețe de-a ta transformă toți ceilalți oameni în praf
și praful, iată, se cerne atât de frumos
peste toate sufletele care se vor naște a doua oară

și da, hai să țipăm,
să țipăm cât putem noi de tare,
cu ură,
te înspăimântă toată această eternitate pe care o mai ai de trăit,
imediat cum îți tai jugulara,
ești copleșit de ploile care răvășesc interiorul acesta domestic,
țigările se fumează singure,
decupezi noaptea, o poți transforma într-un fluture căuia i-ai bătut cuie-n cap,
s-ă-s-e-s-a-t-u-r-e,
sprijini pereții ca și când sunt gata să se prăbușească
peste toată această singurătate
care te înspăimântă,
dumnezeule mare, hai să ne îmbrățișăm
înainte de a fi prea târziu