Azi am ajuns.

Aici, unde azi am ajuns,
și parcă n-am fost plecat,
cîinii sunt mai triști decît un clovn
ieșit la pensie,
aici, oamenii poartă jujee
ca să nu pătrundă
în intimitatea celorlalți,
aici, lămâii se culeg
și se mănâncă singuri,
stoici la străpezirea dinților,
aici, în oraș.

Văd oameni dirijând
cohorte de îngeri
cu gesturi ciobite în colțuri,
văd părinți așteptându-și copiii
pentru a-i mâna acasă,
certându-i că încă nu
au învățat drumul
de întoarcere.

În biblioteci, praful
s-a rânduit frumos
după numărul de cărți
stăpânite.
Volumele sunt întrebuințate
în scopuri utile.
La calea ferată se așează
Preda,
Þine trenurile în spate
și nici nu se curbează
de la căldură;
În gropile din străzi
se pune Sorescu
dar explodează cauciucurile
de rușine.

Orașul alunecă la vale
(coincidență tectonică,
nu grație divină)
și oamenii, copii mai mari,
își fac deja sănii
din cojile de suflet
găsite pe jos.