Oamenii se îndoiesc de cele spuse cu nonșalanță,
li se pare un fel de a brava în fața mulțimii,
o armă a creerii încrederii perverse
cu o lipsă de respect,
priceperea lor se bazează pe fapte făcute
care să-i miște din loc,
să-i mobilizeze-n acțiuni de schimbare
în vârtejul cărora să se afirme în văzul celorlalți
și nu o poveste de întunecat mințile.

S-a încetățenit spoiala de vorbe poleite
care nu spun și nu duc nicăieri,
așa cum se amețesc îndrăgostiții cu promisiuni
pănă se-ntâmplă neprevăzutul
și fiecare își vede drumul împotmolit.

Este un risc să crezi adevărul gol,
starea de incertitudine care se așază-n cuvinte
unde minciuna locuiește cu chirie,
îmbracă fiecare speranță în purpuriul
unui apus fără orizont
chiar și în sufletul purtător.

Am convingerea în miezul adevărului ascuns
ca într-un punct geometric de aflat,
acolo unde converg mai multe unghiuri și linii
și poți construi prin raționament deducția
care te lasă liber să vezi
cum vor evolua imaginarul și realitatea
în cercul în care te învârți
ca un titirez pe masa de șah.

După ce acesta cade
dai cu nebunul șah-mat
și pierzi o singurătate.