chiar dacă în el nu bate vântul
este un poem animal prin care îți dorești să îți rătăcești inefabilul
și curajul tău de fată mare
care a învățat să arate cu degetul
și să atingă toți copacii bine crescuți din jurul ei

acesta este un poem care te colindă din cap până în picioare
care îți atârnă globuri de gât
și te lasă de una singură
să te învârți în mijlocul lumii
din ce în ce mai tânără

acest poem este un dinte ascuțit în minte
o armă de luptă dintr-un secol îndepărtat când
toate minunile care umblau în lanțuri pe străzi
se lăsau vândute sus pe un eșafod de lemn
la un preț de nimic

și cum neobișnuitul din mine face pe obișnuitul în fiecare zi
poem după poem
animal după animal
pisică în loc de câine cu zale
sau fluture de noapte zburând în timpul zilei
să-și caute întunericul
acesta este un colind
cu picioarele îngropate atât de adânc sub masa din bucătărie
încât cel care a reușit să îl scrie până aici
nici nu mai știe dacă este un om
pe jumătate altceva