Se lasă noaptea
Și peste zări,
Ape lucind
Străbate zarea
Fiorul cald,
Suflet murind.

Căzut in neguri
Milenare
Din codri negri
De moroi
Și ape repezi,
El răsare
Din amănunt,
Incert strigoi.
Cu brațele-i fi
Larg deschise
Și geana-i de
Lumină-n ochi
Priveghe orb
Printre pustiuri
El, așteptând
Venind soroc.
De peste ape, tulburi
Ceață
Își caută
Adânc sălaș
Străluce luna pe-a lui față
Din piept plecând
Rece răvaș.

Lumii întregi
Îi cere sfatul
Și tuturor
Cei ce-or dori
Răspuns să-i dea
Și să primească
Darul, blestem
De a dormi.

Tăcere-n crâng,
La ceasul moale
Când susurând
Ape, tăciuni
Descins din nourii
De jale
Descoperite
Vechi minuni.
Nourii curg în
Pas funebru
La trap, pe
Cerurile vii;
Căzut
În focurile sfinte,
El colinda,
Tăciune gri.

Va mai cunoaște
Lumea toată
Așa cum o
Știa cândva?
Nu va mai fi
a fost odată
Și totuși, nu
Va mai pleca.
Tărâmul morții-n
Ceasul treișpe
Își va închide
Poarta sa;
Iar pentru el,
Rugă fierbinte,
Întotdeauna,
Altcândva.