un cer fără sfinți s-a oprit sub coasa lunii
acelasi veac curge prin albia destinului

în buzunarul inimii aceleași secunde roșii
pești răpitori sculptând în peretele zilei
tablouri înrămate de vii

din spatele unui clopot cu fluturi
arunc monotonia ca pe un bănuț

pe ambele fețe inima mea
cu praful gros de un deget