am pierdut trenul în același loc
ca-n fiecare zi de când ne-am cunoscut
și-am sorbit amândoi însetați
strop cu strop
licoarea dumnezeiască
care ne-a făcut să uităm tot

și dacă ar fi fost doar un tren pierdut
n-ar fi plâns nimeni la mine pe scară
și nu m-ar fi căutat prin buzunare
niciun prunc
pentru câteva parale și-un chiștoc de țigară
să tragă și el un fum cât de scurt.

cred că ne-am intersectat târziu
eram beți și nu aveam prioritate

puteam însă să ne oprim la un singur joc
pe care să-l păstrăm în buzunar la piept
și n-am mai fi pierdut absurd
amintirile toate