* * *

tu poate ești dincolo de acești munți
dincolo de această pâclă
sfâșiată în zori de un mănunchi de raze.
de ce te ascunzi
tocmai acum când te dorim mai mult
tocmai acum când dorul de tine
mistuie sufletele noastre hoinare?

nimic nu zărim dincolo de aceste
aurore și-amurguri ce-n taină se-ngână
dând glas unei fără de margini tristeți.
iar noaptea - noaptea
văduviți de vedenii și vise-ntrebăm
dacă nu cumva cerul însuși e-o lespede
înstelată anume ca moartea să pară

mai tainică. și luptăm cu uitarea.
cu vântul. cu valurile. o, zeule mare
amintește-ți de noi! de acest naufragiu
care nu mai sfârșește.

marea al cărui nume nu-l vom ști niciodată
marea ne poartă în pântecul ei
ne sloboade o clipă și iar ne înghite.

o, marea. când te vom afla și unde?
nu mai sunt țărmuri. nu mai sunt insule.
unde vom poposi acum când se-ntunecă
de jur împrejur?
vom sfârși căutându-te. vom sfârși căutând
celălalt cer cealaltă mare
la țărmul căreia doar tu ai ajuns.