Precuviosul din Constanța,
Își etalează importanța
(Poate chiar și ignoranța)
Târând după el o trenă
Lungă, fără nici o jenă
Față de norodul care
Îl privește cu mirare
Și se întreabă indignat:
Trufia, nu e un păcat?
Eu, cam așa am învățat
De la preotul meu din sat.
Atunci, de ce domnia sa
Ne demonstrează altceva?
S-a schimbat oare Biblia?
Eminescu, pe drept cuvânt
A dat cu popii de pământ,
Deși pe-atunci, popii erau
Mai modești, nu se-mpăunau
Cu straie scumpe, și-și făceau
Treaba pentru care erau
Plătiți de Stat. Ca și acum.
Dar popii, azi, merg pe alt drum:
Se gândesc doar la bogăție.
Au uitat de cucernicie.
Au uitat că sunt bugetari
Plătiți și de pensionari.
S-au transformat în bișnițari
Care, cu nerușinare,
Cer bani pentru orice lucrare:
La botez, la cununie,
La ori și ce sindrofie,
La parastas, la-nmormântare
Și la orice sărbătoare
Când un creștin oarecare
Vrea o binecuvântare.
Și culmea e că se tocmesc:
Îmi dai atât, te miruiesc.
N-ai bani, te las păcatului.
Ajungi în fundul iadului...
O astfel de comportare,
N-are nici o justificare
Căci, repet, sunt plătiți de Stat
Ca orișice salariat,
Și au salarii mult mai mari
Decât cei mai mulți bugetari
Care, de-ar face-o „mânărie“
Ar fi băgați la pușcărie.
În plus, ei nu sunt speriați
Cum că vor fi concediați
Ajungând doar niște șomeri.
Nu. Ei sunt mereu prosperi
Pentru că sug la două oi.
Pentru ei, toți posmagii-s moi.
Așa fiind, aș întreba:
Cine permite-așa ceva?
Eu știu că legea, spune-așa:
Sumele care-s dobândite
Pe căi ascunse, ocolite,
(Adică pe căi nemuncite)
Sunt foloase necuvenite
Și pedepsite ca atare
Chiar când vorbim de-un mahăr mare.
De ce la preoți nu se-aplică
Legea. Cui îi este frică?
Nu vedeți că exemplul lor
Este foarte molipsitor?
Ce-și spune un răufăcător?
Dacă preoții iau mită,
Iar eu fur doar pentr-o pită,
Nu merit să fiu condamnat.
Am scuze. Vreau să fiu iertat.
Eu fur doar ca să mai trăiesc,
Nu ca să mă-mbogățesc...
Eu nu încurajez hoția,
Dar nu-mi place nici calicia.
Vreau să fie răsplătită
Numai munca cea cinstită.
Doar astfel de vom proceda,
Vom reuși, vom prospera.
Altfel, de depășim măsura,
Ne-așteaptă numai impostura,
Ceea ce s-a cam și văzut
În postdecembristul trecut.
Și nu-i vorba doar de prelați,
Meteahna-i printre mulți confrați.
Să fi fost ei influențați
De-acești preacredincioși prelați?
Dacă-i așa, propun un leac
Care-ar putea veni de hac
Tuturor celor puși pe rapt:
Clerul, în tot ansamblul său
Să-L slujească pe Dumnezeu
Cu-aceeași dragoste, mereu,
Dar Statul să nu le mai dea
Salarii. Plata să și-o ia
De la enoriașii care
Oricum plătesc orice lucrare
Botez, nuntă, înmormântare,
Ceea ce e suficient
Pentru un trai foarte decent.
Să nu uite acești slujbași
Ai Domnului, că sunt urmași
Ai celor care-au răspândit
Credința, și care-au trăit
Prin peșteri, dar n-au huzurit
Și nici nu s-au împodobit
Cu lucruri scumpe, și-au murit
Săraci, în gând cu Dumnezeu
Ca și la aproapele său.
Nu și-au dat sufletul pe-arginți
Iar azi, îi găsim printre sfinți.
Voi, de ce ați abandonat
Calea cea dreaptă? Nu-i păcat?
Să știți că lumea vă condamnă.
Mulți mai trag chiar câte-o sudalmă.

Când faci doar ce nu se cuvine,
Nu pot să mă încred în tine.