eu nu știu să te ating te plângi prin univers

palmele mele de pământ
sunt înfricoșate de nurii tăi evanghelici
sfântă femeie magdalenă

nici să te sărut prea grozav nu știu
îmi spui
oarecum disperată
buzele mi-au rămas înțepenite pe rictusul tău zeflemea
sunt stângace stinghere
de atâta strigăt în van
desigur tu ți-ai dori mai mult
poate să te răstignesc pe inima mea ciuruită
în fiecare zi
pe toate crucile neinventate
încă
să te port prin nopțile sfârșitului de noi
pe umeri în marș triumfal
nirvana astfel gândești că ți-ar fi mai aproape
de vârful degetelor
adâncite prin neuronii mei claustrofobi
ar trebui să îți cer iertare
clemență cu abonament
dar n-ar folosi la nimic
mai bine lipește odată
afișul pentru cursul de dragoste wireless
pe creierul meu înjumătățit de veșnicie

promit să-ți devin absolvent
magna cum laude