Oglinda sufletului cea din cer
Ascunsă printre nori și printre stele
Are în spate atât de mult mister
Și-adăpostește multe doruri grele

Că orice om își are câte-o stea
Pe care și-o alege de pe cer
Care și-o închipuie c-ar fi a sa
Și-o prețuiește ca pe-un giuvaer

Numai că cerul mult prea-ndepărtat
E-acoperit acum complet de nori
Iar ploile care s-au revărsat
Nu se-arătau în ale zilei zori

S-au năpustit așa în miez de zi
Părând că n-au de gând să se oprească
Să n-avem unde ne mai oglindi
Nici bolta cerului să strălucească

Iar totul pare trist și mohorât
Când ploaia cade-ncet și cadențat
În timp ce eu aștept posomorât
Până când cerul va fi luminat

Ca să-mi îndrept atunci iarăși privirea
Spre steaua mea și să mă oglindesc
Pentru că nu suport nenorocirea
Să nu pot înspre stele să privesc