sleită de țipătul lung și tăcut
umbra-ngenunche pe coji de nucă și cioburi de sticlă

intersecție de căi
semaforul pe roș
defect nu-și mai schimbă culoarea
picioarele-s reci în murdara țofârșcă
pe umeri flutură părul albit
cu fața mângâiată de soare februarie pare april
când ghemuite când destrămate
gândurile se-mprăștie și se strâng
pulsând ca o inimă

pe crucea drumurilor oamenii trec
se calcă-n neștire pe umbre
întinse pe pământ
călcate-n picioare
poate că umbrele plâng
te gândești
și te-ntrebi
de ce așa nepăsare

ghemul pulsează tic-tac tic-tac
onomatopee
interjecții
substantive
amestec de toate cu verb
orce-ar fi e izvor de cuvinte
îți dai seama și-ți zici
că și cuvintele-s umbre
abia atunci realizezi că la picioarele tale
pe cioburi de sticlă și coji de nucă
îți plânge umbra-n tăcere adâncă

și-ai vrea în brațe s-o iei ca pe-un prunc
să-i speli rănile
să-l mângâi
să-l pupi
pe chip să-i înflorească iar zâmbetul de demult
dar odată scoasă în lume
umbra ta-i sortită să fie
cu nepăsare călcată-n picioare...

aștept
pe roșu e semaforul defect...