îngerii frământă alții mai breji
și-i lasă la dospit de ploaie
robii se lăfăie în infint ca puii cloștii în nisip
carele hurducănesc cărând poloboace cu lumină
descântă întunericul din galaxiile nou născute
dintr-o simplă rotire de gând
minunile se rostogolesc ca niște zaruri
aruncate zările se strâng în apus
un licurici se luptă să pară stea
omul se ridică pe prispă
își spală ochii
și se mai naște
precum un sunet
precum o șoaptă
din împletirea fierbinte a materiei cu spiritul

e așa de nătâng cerul
atât de neînvățat cu florile câmpului
încât se prăbușeșete ca o ploaie de vară
peste râsul meu