rimez cu o floare de întuneric
în suburbia zilei
vreri potrivnice le-așez pe șevalet
să plouă-n mine cu sentință de scrib
cu vorbă ce îmi incendiază
amigdalele hârtiei
între mine și tine pârtie-i
ai căpătat culoare de beznă, vai!, motivai

îmi cade lin piciorul să se aburce-n mers,
prin câte mai erau nescrise-n univers
mi-am înrămat în flori de beznă glasul
fugeam mai lesne uneori prin mâine
cu vin la căpătâi și pâine
mucegăit e pasul meu în tină
esențe nobilând a ta retină

mistere, zăcăminte de lumină